Ciudat traseu pentru o promenada -Calea Victoriei asa cum se infatisaza astazi. O plimbare de 30 de minute din Piata Victoriei pana la Cercul Militar este parca o calatorie prin tot orasul: un pic de istorie, un pic de viata urbana, cate un pic din toate problemele Bucurestiului contemporan.
Intentia mea s-a lovit de la primul pas de o temere trecand pe langa strada Buzesti (am ramas cu gust amar dupa plimbarea pe strada Berzei – poze).
Am mers mai departe, urmand trotuarul si facand slalom printre picurii de zapada topita ce se scurgeau de cine stie unde (gigantii de piatra rece par a se inalta la infinit). In doar 3 minute am ajuns la capatul calatoriei mele de “pieton in siguranta”. Am ajuns la intersectia cu Sevastopol, intersectie in care pietonii trebuie sa acorde prioritate masinilor. De aici, la nici 50 de metri, trotuarul isi diminueaza latimea pana la 80 de cm (- stalp de iluminat pe mijlocul trotuarului included), suficient cat sa iti picure in cap toata apa ce se scurge de pe stresini.
Starea de spirit s-a schimbat insa atunci cand am zarit Ciocogelateria, apoi urmarind detaliile pe care arhitectura inca le pastreaza.. pana aproape de Piata Revolutiei unde trotuarul pe care mergeam s-a pierdut pe undeva prin parcare, iar trecerile de pietoni s-au pierdut pe undeva printre sirurile de masini ce asteptau verdele.
Cu un apus ce mai avea putere cat sa atinga un varf din teapa revolutiei , in vuietul masinilor, am incercat sa gasesc binele, frumosul, am incercat trec putin peste bariere timpului si sa apreciez promenada pe “bulivar”. Din pacate frumosul pe care il cautam este atat de punctual si deseori atat de bine ascuns..
Am vrut sa traversez catre Biserica Kretzulescu dar, trecerea de pietoni a fost desfiintata..asadar,inca o limitare. Oamenilor aproape ca le este interzis accesul daca nu sunt intr-un autovehicul personal. Calea Victoriei este un tunel – o legatura functionala ce-i drept, dar care ignora necesitatea esteticii, valoarea istoriei si mai ales pietonul.
In promenada mea am simtit lipsa aerului. Am simtit lipsa vegetatiei, lipsa oamenilor, am simtit lipsa spatiului.
Insa am remarcat autenticitatea unui haos bucurestean contemporan ce invecineaza magazinul Gucci cu un scuter rosu legat cu lant de un stalp de iluminat.
As vrea sa nu ma gandesc la urmarile dezvoltarii orasului astazi, as vrea sa ma gandesc la ce se poate face pentru a da orasul inapoi catre oameni. Aer. Spatiu. Accesibilitate. Siguranta. Confort. Estetica.
Privesc fotografiile noi, pe cele vechi, pe cele noi iarasi – si ma intreb unde sunt oamenii?
Abia se vad.. abia se aud…
Nota: Surse foto Filip Bogdan Mihai
