Specializarea si colaborarea in arhitectura peisajului

In ultimul timp m-am confruntat cu definirea stiintifica a diferite arii din cadrul arhitecturii de peisaj. Si pentru ca baza practicii profesionale este planificarea, designul si managementul, una dintre principalele discutii a fost daca vreuna dintre cele trei enumerate are vre-o superioritate fata de celelalte doua. Planificarea este elementul de viziune cu care incepe proiectul, indiferent de dimensiunile acestuia. Acesta este un pas extrem de important in pregatirea, documentarea si dezvoltarea unei strategii durabile pentru interventie. Designul este un pas esential  prin aplicarea propriu zisa a viziunii in diferite dimensiuni si diferite scari. Insa pentru implementarea eficienta este nevoie de management, de aceea cele trei arii sunt interdepentente. Specializarile planificare, design si management desi concentreaza cunostinte comune focalizeaza nuclee diferite in practica pofesionala. Tu ce esti? Un bun planificator, un bun designer sau un bun manager?

Colaborarea este extrem de importanta in dezvoltarea unui proiect, de aceea in cele mai multe cazuri organigrama unui proiect cuprinde 3 specialisti: unul in planificare, unul in design, unul in management, iar in functie de dimensiunea proiectului fiecare dintre cei trei au cate o echipa alaturi de care sa duca la indeplinire obiectivele. Astfel, profestionisti din domenii precum geografie, horticultura si contabilitate eficientizeaza procesul.

In practica profesional romaneasca din pacate este foarte des intalnita o confuzie majora a temenului de peisagist ca profesie, astfel incat oricine poate sa faca orice, la orice scara si sub orice nume, valorile etice fiind subordonate economiei si politicii. Prin proiect de arhitectura peisagera insasi specialistii in planificare inteleg proiectare de gradini, ceea ce reprezinta o infima parte din ceea ce inseamna arhitectura peisagera. Fara a avea o identitate comuna a specializarii in care profesam se vor naste continuu conflicte de definire a normelor si valorilor arhitecturii peisagere romanesti.

Un proiect de peisaj foarte cunoscut in Europa de Vest este “Room for the River”, desfasurat pe teritoriul Frantei, Elvetiei, Germaniei si Olandei, tari care recunosc importanta meseriei de arhitect peisagist precum si importanta peisajului. In acest proiect colaborarea despre care vorbeam mai sus este cheia bunei desfaurari a proiectului si a durabilitatatii produsului final. Ideea proiectului a fost largirea suprafetelor inundabile de-a lungul raurilor pentru a preveni inundatiile, pentru a imbunatatii conditiile de mediu inconjurator (biodiversitatea) si pentru a dezvolta peisajele strabatute de rau. Digurile au fost refacute la o distanta mai mare fata de apa. In zonele locuite, unele locuinte au trebuit sa fie mutate iar in alte zone digurile au fost intarite si au fost facute lucrari de incetinire a vitezei raului. Un element important al proiectului a  fost transparenta economica, dialogul cu oamenii afectati direct sau indirect de proiect si  prezentarea concreta a rezultatului urmarit. Pentru ca acest proiect este dezvoltat la o scara foarte mare a fost necesara fractionarea lui in mai multe segmente care insa urmeaza aceeasi metoda a consultarii cu locuitorii. Data fiind dimensunea si complexitatea proiectului colaborarea intre profesionisti din diferite domenii este puncul cheie.

reclame, reclame, prea multe reclame…

Eu sunt printre cei care se simt bombardati cu mesaje publicitare, culori si si forme pe care nu le mai descifrez, si as alege oricand un zid verde in defavoarea unui outdoor publicitar. Am gasit de curand un film care mi-a atras atentia prin modul de prezentare si mesajul transmis.
M-am bucurat sa descopar ca nu sunt singura care a remarcat invazia de branduri: Logorama este un filmulet care prezinta oamenii, cladirile, pana si pasarile si animalele, transformate in branduri. Lumea aceasta este lumea noastra, cuprinde munca, distractia, o zi banala..
In povestea prezentata, insusi Pamantul s-a saturat de atatea logouri si se revolta aruncand negura decaderii asupra orasului brandurilor.

Logorama

De precizat ca acest short-film a fost nominalizat la Oscar. Puteti vedea intreg filmul aici

Rosia Montana – “avatar” in Apuseni

“Trailer-ul filmului AVATAR, cu subtitraje romanesti. Eroul filmului, Gica din Sulina este un jurnalist devenit mercenar in armata mass-media a firmei RMGC, cea care incearca sa invadeze Rosia Montana si populatia indigena “naiva” pentru a putea exploata zacamantul de aur de sub localitate.
Dupa ce s-a infiltrat printre bastinasi, Gica se indragosteste de printesa tribului, motiv pentru care se hotaraste sa treaca de partea celor amenintati cu distrugerea… Jurnalistul mercenar se metamorfozeaza intr-un erou si vajnic aparator al Rosiei Montane…

Asemanarea personajelor din film cu persoane reale – de ex. cu jurnalisti care au beneficiat de excursii platite de firma RMGC in Australia si Noua Zeelanda, care au primit bani sau alte foloase din partea RMGC si care in prezent sustin, intr-o forma sau alta, proiectul de exploatare miniera pe baza de cianura, coruptie si cenzura a RMGC, este intamplatoare. La fel de intamplatoare ca si aparitia, pe marile ecrane, in anul crucial pentru Rosia Montana, a filmului AVATAR. La fel de intamplatoare ca orice intamplare aparent intamplatoare din viata noastra…”

Hans Hedrich, alias Ecojurnal

ACTORI:

ROSIA MONTANA:

• localitate cu o bogata istorie a mineritului, avand numeroase monumente istorice, culturale, arhitecturale si peisagere.

RMGC:

• Rosia Montana Gold Corporation, compania canadiana “cu ganduri pasnice”, care nu vrea decat sa rada 4 munti, 5 biserici cu tot cu asezari umane, sa faca un iaz cu cianuri pentru extragerea aurului.

CORUPTIBILII:

• satenii care striga cat de grea e viata si ca distrugerea locului e ultima sansa – lucru pentru care sunt platiti frumusel (ce-i drept)
• media care pupa pe cine da mai mult si nu are pic de simt civic
• Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării Regionale,  Ministerul Culturii si Cultelor pentru ca nu iau o decizie FINALA si CORECTA
• receptorii mesajelor RMGC care cred in promisiunile companiei si nu realizeaza implicatiile unui astfel de proect minier

Dilema prizonierului

De fiecare data cand trebuie sa luam o decizie dam raspunsul top of mind (fiind la curent cu situatia existenta), insa in cazulrile in care deciziile noastre depind sau influenteaza anumiti factori, decizia nu trebuie luata pripit. Dilema prizonierului este un element important din teoria jocului, care descrie o dilema sociala ca pe un joc intre doua persoane. Nu voi detalia teoria, desi mi se pare foarte interesanta (o gasiti aici). Concluziile dilemei prezentate sunt tipurile de abordari ale unor situatii cu care ne intalnim in fiecare zi.

jocul 1:

nu cooperam si nu ne intereseaza de nimeni, sunt situatii cu care nu ne vom mai intalni, astfel incat putem risca buna functionare a tuturor relatiilor create, pentru bunastarea proprie.

jocul 2:

situatiile cu care stim ca ne vom mai intalni ne ofera posibilitatea inselarii increderii celor din jur pentru binele propriu (decizie ce poate fi razbunata), sau putem coopera cu ceilalti, dezvoltandu-le un spirit empatic si intelegator, obiectivul nostru atingandu-se concomitent cu intarirea relatiilor profesionale si de prietenie cu cei din jur.

jocul 3:

situatiile in care cooperam cu cei din jur, stiind ca aceasta cooperare va avea un sfarsit. Daca atacam in momentul in care cooperarea se sfarseste, ne asiguram “cresterea” si nu mai este cazul sa ne ingrijoram de o eventuala razbunare. Dar oare cand va fii sfarsitul cooperarii ?…

jocul 4:

evolutia in timp a “jocului”, daca spre exemplu inselarea si tradarea duce la rezultate mai bune decat cooperarea, atunci acesta va fii modelul de evolutie, iar cooperarea va disparea treptat. Daca cooperarea va domina tradarea .. se ajunge la situatia ideala.

Asadar trebuie sa ne alegem bine optiunile si sa reflectam asupra implicatiilor lor. Desi sunt prezentate ca un joc, relatiile sociale sunt foarte importante in dezvoltarea personala si cea a relatiilor interumane. Prin limbajul verbal, limbajul trupului, subiectul si metoda de abordare nu transmitem doar informatia ce se poate auzi, transmitem un mesaj despre noi si tipul de joc pe care il urmarim. Mi-ar placea ca toata lumea sa fie in situatia ideala..dar ma uit in jurul meu si imi dau seama ca va dura ceva!

Land art

Land art-ul este o forma de reprezentare artistica prin tablouri tridimensionale realizate la nivelul solului, in care se poate folosii pamantul, pietrele, apa, etc.
Land art-ul s-a nascut avand la baza minimalismul si cubismul, arta lui Constantin Brancusi si cea a lui Joseph Beuys.
Desi a fost lansata ca fiind una dintre cele mai neobisnuite forme de reprezentare, land art-ul s-a pozitionat in timp, pe o scara apreciata de multi critici din lume. Cea mai dificila parte in crearea unui tablou de land-art este realizarea formelor la nivelul solului, care, in cele mai multe cazuri, se intind pe suprafere foarte mari. Cea mai impresionanta si satisfacatoare imagine este cea de ansamblu, privita de la o anumita inaltime sau dintr-un anumit unghi.

Robert Smithson este unul dintre artistii de land art care imbinat aceasta arta cu pictura, sculptura si fotografia. Cea mai cunoscuta opera a sa este SPIRAL JETTY, in Utah, 1970. Pentru aceasta opera, artistul a folosit apa, noroi, roci si cristale de sare.

Revenind la ale noastre meleaguri, land art-ul se practica izolat, fiind una dintre formele de arta underground, la care artistii au inceput sa capete indemanare. Desi nivelul de promovare este la faza de tema de workshop, avem avem oameni cu imaginatie si surse suficiente pentru a realiza “arta in peisaj”

Land art-ul poate fii si o forma de protest. Castelul Banffy de la Bontida este un bun exempu, unul dintre workshopurile tinute la Bontida a cuprins vopsirea rosie a cioturilor ramase in urma defrisarii arborilor din gradina palatului.

Iarna si minunatiile ei

Multa lume a auzit de hoteluri de gheata, de baruri din gheata, statui din gheata, etc.. Iarna ne da ocazia de a ne pune creativitatea la contrubutie si de a nascoci printre cele mai uimitoare instalatii efemere (caci sculpturile in gheata sunt pana la urma instalatii efemere).

Tot aud vorbindu-se in jurul meu de frumoasele sculpturi de la Sapporo, unde artistii au creat intr-adevar scutpturi uimitoare lucrate la o scara impresionanta.

Cu toata admiratia fata de sculptorii laudati in toata lumea, mi-am intors privirea catre zapada noastra. Insasi natura (iarna asta grea) realizeaza sculpturi in gheata ale caror detalii sunt greu de reprodus de mana umana.

Dincolo de stirile ce ne bombardeaza urechile, meritam cate un ragaz pentru a privi mai aproape ceea ce ne inconjoara, pentru a respira un minut fara sa fim prinsi in ritmul rutinei.

Dualitate

Am vazut de curand  “Mon Oncle”, un film din 1965, de Jaques Tati care este regizorul filmului si actorul principal. Filmul vorbeste despre dualitate si convietuire si il recomand cu placere. Actiunea se desfasoara intr-un spatiu in care elemente opuse convietuiesc. Noul si vechiul, tanarul si batranul, saracul si bogatul, sunt prezentate intr-un portret al vremurilor trecute, care insa se gasesc la fel de usor astazi.

de la “invechit” la “inovatie”

Fotografia de mai sus se numeste “Molinos verdes” si este realizata de Ana Victoria Morales. Desi este o imagine rapita de pe meleagurile Irlandei este una din vederile pe care le stim cu totii: ruina napadita de plante cataratoare. Plantele acopera ce-a mai ramas din cladirea ce era odata vie, si se da astfel uitarii trecutul cu atmosfera si aminitrile locului. Se acopera cu umbra o bucata de istorie ce parca nu vrea sa mai fie vazuta, se ascunde in frunzisul des al unor specii insetate de rugina.

Aceasta imagine de invechit a dat insa nastere de inovatii pretioase in domeniul arhitecturii si peisagisticii. De la ruinele inserate in gradinile romantice inca din secolul 18, pana astazi, in inima arhitecturii contemporane. Ne pasa din ce in ce mai mult de mediul inconjurator si vrem sa aducem natura cat mai aproape de oameni, laudam si avem incredere in initiativele de factura ecologica lansate de arhitectii contemporani ce transpun picuri de verde prin cele mai uimitoare metode. Vrem mai putin material mineral in jurul nostru si este nevoie de mai mult decat aliniamente de tuja tunsa spirala pe mijlocul bulevardului.

Zidurile verzi reprezinta una dintre inovatiile arhitecturale ale secolului nostru, aplicata in constructia multor cladiri din tarile europene si nu numai. Zidurile verzi amelioreaza poluarea fonica de care multe orase sufera, actionand si asupra poluarii cu praf.  Plantarea se face in suporti speciali cu dimensiuni in functie de speciile plantate si cantitatea de pamant necesara lor. Se pot realiza astfel ziduri cu diverse plante de talie mica, ce pot fi asociate incat sa creem tablouri tridimensionale imbinand formele si culorile.

 

Zidurile verzi pot fi fatade verzi formate din plante cataratoare ce cresc direct pe perete, sau pe structuri special create. Plantele isi au radacinile in pamant, inverzind peretele de la nivelul solului. Un alt tip de ziduri verzi sunt “gradinile verticale” in care plantele isi au radacinile in sisteme de panouri si tesaturi, fixate pe structuri atasate peretelui. Acest sistem poate sustine numeroase specii de plante, precum gazon, ferigi, arbuşti mici, flori perene, si chiar legume.

Nu stiu daca in Romania avem parte de constructii la care sa fie aplicate ziduri verzi, altele decat vechile case invadate de specii cataratoare “traditionale”. Sunt insa convinsa ca ascesta este un pas important al imaginii urbane, pas pe care trebuie sa il faca si orasele noastre.

Do it yourself

Am vizitat blogul Sandrei Ghitescu, unde printre multe altele mi-a atras atentia un post referitor la mandria sau ne-mandria de a fii roman.
Sandra scrie:

M-am saturat sa circule numai veninul celor care stau si asteapta sa le pice o solutie din cer. M-am saturat ca toate discutiile despre Romania sa se termine cu “n-avem ce face, politica-i de vina”.
EXISTA OAMENI CARE ACTIONEAZA. Gratis. Oameni care investesc timp si efort sa SCHIMBE CEVA. Pentru ca s-au saturat.
Optimism2009 – proiectul cuiva care s-a saturat de atata pesimism si s-a apucat sa FACA CEVA, o conferinta, deja la a 3a editie.
Pui de compuneri – proiectul cuiva care s-a saturat sa injure sistemul de invatamant si s-a apucat sa FACA CEVA, ajuta peste 20.000 de copii pe luna sa-si dezvolte imaginatia.
Yazee.ro – proiectul cuiva care s-a saturat sa se planga ca nu sprijina nimeni artistii romani si s-a apucat sa FACA CEVA – o baza de date a artistilor si evenimentelor culturale din Romania.
Ginger Group – proiectul cuiva care s-a saturat sa vada cum artisti buni nu sunt bagati in seama in timp ce se promoveaza toate mizeriile si s-a apucat sa FACA CEVA
Decat o Revista – proiectul unor jurnalisti care s-au saturat sa injure mediul de publishing si s-au apucat sa FACA CEVA – o revista adevarata
Hydra Society – proiectul unor oameni care s-au saturat sa mearga la conferinte si sa vada aceiasi 5 speakeri incompetenti si s-au apucat sa FACA CEVA – conferinte altfel si lecturi publice in cluburi.
Circulinar – proiectul unor oameni care s-au saturat de shaorma si cartofi prajiti si s-au apucat sa FACA CEVA – stand-up cooking, mancare sanatoasa si creativa.

“ Fii tu insati schimbarea pe care o vrei in lume ” (Ghandi)

Cu nimic bun sa ne tot plangem de sistem, politica si alte piedici daca nu actionam.  Sunt multe scoli, asociatii, ONGuri, si chiar companii care lupta pentru a aduce o schimbare. Pentru acestea, buna intentie nu este doar elementul forte al imaginii, ci al actiunii desfasurate. Intr-o scurta cercetare online se pot gasii numeroase siteuri, bloguri, informatii si exemple ca ceea ce-ti doresti nu cade din cer ci trebuie realizat de tine insuti, pas cu pas.

Peisagistica este si ea tinuta bine in umbra politicii, insa un peisagist trebuie sa arate oamenilor ca exista acest domeniu, ca este nevoie de el si ca se poate face ceva in privinta acceptarii meseriei de peisagist ca una de sine statatoare. Confirmarea o intalnim pe orice strada, in orice scuar si in multe dintre parcurile de astazi. Cunostinete unui domeniu reflecta capacitatea lucrului in domeniul respectiv, eu nu voi fii un bun contabil, iar un bun contabil nu va fii un bun peisagist. Vreau sa dovedesc faptul ca se poate mai bine, ca pot face oamenii sa zambeasca atunci cand stau in curtea casei, cand merg pe strada si cand se plimba prin parc, fara sa dea cu piciorul in gunoaie sau sa respire praf. Pot transpune tablourile naturii cat mai aproape de oameni si pot recreea raiul pierdut al zilelor noastre, pentru ca domeniul serveste cerintelor oamenilor nu autoritatilor. Eu vreau si pot sa schimb ceva!

infrastructura yok

Pentru ca ne incapatanam sa mergem cu masina si refuzam sa ne inghesuim in mijloacele de transport in comun, Bucurestiul sufera parca din ce in ce mai mult de sufocare. Am ramas usor uimita de infrastructura oraselor din afara tarii, de retelele auto pe care multe orase le au bine puse la punct.
De 4 ani se construieste la pasajul suprateran Basarab, desi in mapa de prezentare scrie ca proiectul ar dura doar 28 de luni – in tot timpul acesta se fac si mai multe blocaje. Avem nevoie de solutii in vederea fluidizarii traficului. Intr-adevar de construit mai putem construii pe sus, dar este si incurajarea folosirii mijloacelor de transport o solutie.
Incujararea oamenilor se poate face prin oferirea unor bune servicii de transport in comun, eficiente si incapatoare. De asemenea, tinand cont de dezvoltarea imobiliara ar trebui prevazute retele de infrastructura care sa fie in concordanta cu ritmul dezvoltarii urbane.