Solidaritate

Astazi a avut loc ultima dezbatere ‘Trafic. Urban. Antropologii” a acestui sezon, eveniment in care a fost prezentat filmul (studiul as zice eu) “Republica Liviu Rebreanu nr. 3″. Va invit sa urmariti timp de 2 minute filmul de mai jos.

Povestea de mai sus este un caz real in care oamenii si-au unit fortele si au avut curaj sa spuna NU. (De ce nu suntem cu totii precum locatarii zonei prezentate mai sus?!)

Nu suntem de acord sa ne fie trantite blocuri si malluri in dreptul ferestrei, nu suntem de acord sa ramanem saraciti pana si de spatiul verde. Bun, si ce facem cand autoritatile nu tin cont de drepturile noastre ca locuitori?! Ma intreb de ce nu toate asociatiile se sesizeaza cand lucrari de “dezvoltare urbana” le afecteaza dreptul la mediu, dreptul la peisaj, dreptul la spatiu verde.

Spatiile verzi dintre blocuri sunt publice, nu ar trebui sa poata fi revendicate, insa sunt.

Parcurile sunt publice, nu ar trebui sa fie revendicate, insa sunt.

Dreptul la mediu este al oamenilor, insa este incalcat de catre autoritati, si multora dintre locuitori le este inca teama sa lupte pentru ceea ce li se cuvine.

Specialistii autoritatilor locale semneaza cu usurinta pentru defrisarea spatiilor verzi in favoarea “rechinilor imobiliari” (dupa cum ii numeste EcoCivica) , fapt care pe mine ma face sa ma indoiesc de profesionalismul “specialistilor”.

Sunt multe cazuri in care oamenilor le sunt incalcate drepturile, culminand cu dreptul la mediu. Stiu ca multi oameni sunt constienti de acest lucru, dar cati vor sa faca intr-adevar ceva pentru a-si apara drepturile de cetateni?

Nu stiu ce studii au “specialistii” ce fac parte din circuitul “revendicare,defrisare,construire”, insa stiu ca peisagist nu exista ca profesie in Romania, iar peisagistul ocupa unul dintre rolurile importante in dezvoltarea urbana (cel putin in celelalte tari europene).

Periferia Bucurestiului – intre resedinta de lux si ghetou-

Miercuri, 5 martie a avut loc la Carturesti dezbaterea “Periferia Bucurestiului – intre resedinta de lux si ghetou-” . Subiectul cere mai mult timp de dezbatere decat cel alocat, si merita intors pe toate partile. Din Ferentari pana in Pipera, periferia Bucurestiului trece prin schimbari de identitate si functionalitate, dar si de imagine. Ceea ce mi se pare mie interesant este ca oamenii sunt mult mai apropiati din punct de vedere social in ghetouri decat “la fite” si odata cu trecerea la lux se pierde caracterul de comunitate.

Din punct de vedere al peisajului peiriferiilor acesta este fie rupt de contextul urban, fie strans legat de acesta. Trecerea de la centrul orasului la periferie nu trebuie neaprat sa fie diferentiata ca imagine, insa de cele mai multe ori conceptiile care ne sunt intiparite in minte ne fac sa privim cu alti ochi periferia si, in cazul Ferentariului spre exemplu, sa evitam zona doar pentru ca avem in minte imaginea unui cartier “urat“.

In anul 1950, Robert Parks (&co) a dezvoltat un concept cu o “abordare ecologica” a analizei urbane. Conceptul se bazeaza pe asemanarea dintre oras si un lac din mediul natural. In lac, echilibrul poate deveni instabil in momentul in care apar noi specii care invadeaza teritoriul, astfel incat organismele ce obinuiau sa traiasca in zona centrala sunt nevoite sa se indrepte catre periferie. Si apar iarasi “invadatori” iar fostii invadatori se vor muta la periferie ca si succesorii lor.

Si astazi cand ne gandim la periferii vizualuzam numai punctele slabe ale acestora, daca locuim in centru evitam periferia, daca stam la periferie ne dorim sa locuim in centru. Doar pentru faptul ca in mintea noastra periferia inseamna declin.

Trecand pe cealalta parte, cea a luxului, poate ca “lux” este mult spus pentru ca dezvoltarea imobiliara a rezidentelor de lux, ca si a noilor cartiere dormitor este interesata sa faca si sa vanda, neglijand identitatea unui spatiu, viziunea comunitatii si uneori siguranta (sa nu mai vorbim despre infrastructura si spatii verzi). Si oamenii cumpara o clatita cu noroi la pret de inghetata frantuzasca si sunt foarte smecheri!