Constructia castelului Bánffy de la Bonţida a inceput in 1437, cand baronul Denes Bánffy (conte de Dabaca si Cluj si consilier al principelui Mihai Apafi) a primit din partea regelui Albert permisiunea de a-si ridica o cetate, si a fost finalizata in 1543.
Ridicarea palatului a fost realizata de arhitectul italian Agostino Serena. Aceasta prima cladire a fost proiectata ca un ansamblu fortificat, cu bastioane în cele 4 colţuri, un turn inalt la intrare si o gradina amenajata in sudul ansamblului avand influente italiene.
Denes Bánffy II a initiat recontructia castelului, după planurile arhitectului vienez Joseph Emmanuel Fischer von Erlach (1745) în stil baroc austriac.
Reconstructia a fost completata de restaurarea curtii de onoare din fata cladirii, reconstructia portii ( care a capatat influente ale arhitecturii baroce vieneze), au fost create noi constructii precum arena pentru cai, grajdul, atelier de reparatii si locuinte pentru servitori. Noua forma a castelului a luat forma literei U. Gradina cuprindea o curte amenajata in spatul ingradit de aripile constructiei, dar si un parc de placere pe malul Somesului.
Parcul de placere a fost amenajat in stil francez, intre anii 1750 – 1760, de catre gradinarul Johann Kristian Erass. Planurile vechi arata amenajarea unor partere in preajma palatului, cu flori, buxus tuns, decorat cu statui si vase ornamentale (se pastreaza influenta baroca). Parcul de placere cuprindea o grota in stil baroc, pavilion de vanatoare, herghelie de cai, un lac, statui si fantani arteziene, compozitia vegetala cuprinzand grupuri de stejari piramidali, tei si salcii.
In 1820 a fost demolat turnul de poartă, fiind ridicată o moară de apă, pusă la dispoziţia sătenilor.
In 1850, arhitectul Antal Kagerbauer a ridicat o noua aripa a cladirii, remodeland parcul prin redefinirea formelor sobre baroce cu altele mai libere, romantice, specific englezeşti.
In anul 1944, castelul a fost folosit ca spital militar de catre trupele germane. Castelul si gradina au fost din nou afectate cand trupele germane au incendiat întreg ansamblul.
O parte din statuile din parcul baroc sunt inca pastrate la Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca.
Intr-o aripa inca functionala a castelului a fost instalată in anii 1950 Cooperativa Agricola (“C.A.P.”) Bontida. Naţionalizarea si lipsa unei intretineri a cladirilor si parcului au dus la degradarea grava a castelului, mai mult, satenii au folosit caramizile castelului drept material de construcţie.
In perioada anilor 60 Directia Monumentelor Istorice a incercat reabilitarea castelului, dar din lipsa de fonduri nu a putut efectua nici o actiune concreta in acest sens. Castelul a fost folosit mai departe ca depozit de materiale de constructii, iar parcul a devenit pasune, copacii – lemn de foc.
Cunoscut odinioara ca “Versailles-ul Transilvaniei”, castelul Bánffy este unul dintre cele mai insemnate castele din Romania. Datorita starii sale precare, în 1999 a fost inclus pe Lista celor mai periclitate 100 de situri din lume, alcătuită de World Monument Watch.
Castelul este inscris in Repertoriul Arheologic Naţional (RAN) al Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National din anul 2000, iar in anul 2007 Principesa Margareta a si-a asumat rolul de Patron Spiritual al Centrului de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului construit la Bontida.
Atasez cateva fotografii, Castelul Bánffy de la Bontida in perioada lui de glorie, in care era mentinut interesul asupra aspectului sau si astazi, dupa multe indurate. Un exemplu de degradare datorita lipsei de interes.
In situatii asemanatoare Castelului Bánffy sunt Parcul din Avrig (langa Sibiu) al Baronului Brukenthal amenajat intre anii 1750-1760 -asemănător parcului Laxemburg; Grădina Castelului Haller – Albeşti, jud. Braşov, amenajat in stil francez; Parcul Castelului Gorneşti; Castelul de la Veta – judetul Salaj; Palatului Cantacuzino – Floresti, Prahova.
Astazi de multe ori ne confruntam cu faptul ca peisagistica nu este recunoscuta ca domeniu in Romania. De multe ori aud cum ca Romania ar fi cu nu stiu cati ani in urma altor state UE, dar oare nu ni s-a dat sansa sa tinem pasul? Inca ni se da, insa interesele nationale nu sunt tocmai nationale si asta a dus nu doar la degradarea valorilor arhitecturale si peisagere istorice ale tarii dar si caderea lor in uitare. Din cand in cand ne amintim ca mai avem un castel, ascuns pe unde crezi ca e capatul pamantului. Din cand in cand ne cad in mana fotografii vechi, si fotografii noi ale aceluiasi loc si nu ne vine sa credem cum se poate transforma un spatiu din veselie in uitare.
Munca peisagistului este poate printre cele mai delicate, deoarece el lucreaza cu viata care se schimba daca nu sezonier atunci in perioade ale vietii. Un peisagist trebuie sa prevada in ani cursul dezvoltarii spatiului amenajat. Johann Kristian Erass a pevazut cresterea vegetatiei, care odata cu maturizarea ei dadea alta atmosfera spatiul, insa acesta trebuia intretinut intocmai dupa indicatiile gradinarului. Dar nu cred ca s-a gandit ca Versailles – ul Transilvaniei va fi lasat in voia sortii si in bataia vantului.
Surse info si foto:
“Arhitectura Peisagera” – Ana Felicia Iliescu, ed Ceres, 2008
Transilvania Trust – www.transylvaniatrust.ro
Repertoriul Arheologic National – www.cimec.ro
Noi, cei care ne-am gândit la proiectul şi concursul “În căutarea Bucureștiului pierdut”, iubim Bucureştiul. Pentru ce a fost şi pentru ce ar putea să fie! Îl iubim şi acum, aşa cum e, şi ne doare să vedem că patrimoniul acestui oraş e pe cale de dispariţie.
