Ce e al nostru nu e bun

Sesiunea de comunicari stiintifice horticole si de peisagistica a avut loc vineri in cadrul Facultatii de Horticultura, respectiv Peisagistica.

Dupa cateva prezentari de lucrari de diploma si studii de caz prezentate de studenti si profesori, am avut placerea de a participa la o prezentare a catorva specii de arbori din Coreea. Pentru ca aceasta tara are un climat asemanator cu cel al Romaniei, domnul care a tinut prezentarea ne-a spus incantat ca isi propune sa importe frumoasele specii in tara noastra, pentru ca sunt exotice, pentru ca sunt inalte, pentru ca au frunze frumoase…pentru ca nu sunt romanesti.

Dar cum stam cu rezistenta, sau cu raspandirea? Daca tot sunt comunicari stiintifice a facut cineva un studiu despre adaptabilitatea respectivelor specii? Si hai sa zicem ca e la fel climatul, dar in momentul in care aduci o planta intr-un spatiu aparent asemanator cu cel de provenienta risti sa moara, sau risti sa devina invaziva – de aceea trebuie facut un studiu inainte de a promova speciile.

Ce am inteles eu din prezentare e ca ce e al nostru nu e bun. Din Coreea nu importasem nimic, ca din alte parti luam cate putin de la fiecare. Si uite asa noi insine definim kitschul.

Si cu identitatea cum ramane? Toata Europa striga (prin Conventia Europeana a Peisajului): trebuie sa protejam peisajul cultural! Si daca “exoticim” peisajul, isi mai pastreaza el o identitate?

Nici macar nu am auzit/ vazut in prezentare un argument de genul “este rezistent la poluare, retine praful, etc”, ci e frumos/nu e frumos. Si ce inseamna “frumos” pana la urma?

Culori

Fernand Leger, afirma in prima jumatate a secolului trecut ca ” niciodata lumea n-a fost mai colorata ca azi”. Acelasi lucru il putem spune si noi astazi, privind la televizor, pe fereastra, pe strada, in autobuz. Peste tot numai culori, mii si mii de culori, fiecare cu alta semnificatie. Suntem bombardati cu tot felul de insemne, prescurtari, simboluri, colorate sau nu, care sa ne transmita un mesaj, pe care sa il observam in treacat..dar deja am ajuns la un haos cromatic, sau cum spune Liviu Lazarescu – o poluare cromatica. Nu mai stim cum sa reactionam la culori si simboluri, am ajuns nu diferentiem sau decodificam mesajele pentru ca ramanem pasivi la imaginile ce ne inconjoara.

Simt nevoia sa amintesc aici mascarea valorilor arhitecturale cu bannere din ce in ce mai mari, din ce in ce mai colorate, generand spatii din ce in ce mai plafonate. Acum fondul cromatic nu mai poate fi stabilit in functie de cladiri si vegetatie ci de oferte, promotii, lansari de produse…

Avem nevoie de o educatie vizuala, de cunostinte despre frumos, de o pauza de gandire si reflectare asupra cromaticii din jurul nostru.

“Din nefericire educatia vizuala a publicului este neglijata cam peste tot in lume, in vreme ce culoarea este tot mai prezenta in viata omului, unde penetreaza prin canalele cele mai diverse (larg ambientale, culturale si artistice) : tesaturi si vestimentatie, cinema si televiziune, edituri, publicitate, fotografii, tapete, masini, ambalaje, decoratiuni etc. Putinelor tonuri colorate care puteau fi manevrate acum vre-o trei sute de ani, astazi li se adauga mii, datorate, desigur, industriei moderne a culorilor.
Neadaptat la vartejul cromatic actual, omul reactioneaza la intamplare, alertat, adesea derutat. Cumintele si valorosul bun simt de altadata, generat de mediile traditionale, pare sa dispara odata cu ele.
Nici in mediile intelectuale situatia nu este cu mult mai buna; si aici mai toti par a se pricepe la mai toate –prea rar fiind marturisite nepriceperea, lipsa de educatie plastica ori incompetenta in aprecierea operelor sau “obiectelor de arta”. Starea publicului larg devine alarmanta: el poate ramane pasiv fata de mediul cromatic ambiant, iar aceasta duce la proliferarea prostului-gust, cu alte cuvinte a kitschului, a uratului cu pretentii. Ca sa nu mai vorbim despre dezinteresul fata de arta. Pe termen lung, aceste stari pot fi ingrijoaratoare: omul, ca fiinta deplina – biologica, mentala, afectiva si spirituala – este pandit de consecinte imprevizibile.”

Liviu Lazarescu – “Culoarea in arta”